Legislaţie

Punem ţara înainte de orice, datoria înainte de propria persoană, suntem mândri ştiind că tot ceea ce facem este pentru România.

Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind securitatea naţională a României

Republicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014

 


CAPITOLUL. I
Dispoziţii generale


Art. 1
Prin securitatea naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.

Art. 2
(1) Securitatea naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.
(2) Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securităţii naţionale.

Art. 3
Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:
a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;
b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;
c) trădarea prin ajutarea inamicului;
d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;
e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora;
f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;
g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale;
h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;
i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;
j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;
k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională;
l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.

Art. 4
(1) Prevederile art. 3 nu pot fi interpretate sau folosite în scopul restrângerii sau interzicerii dreptului de apărare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de altă natură, garantate prin Constituţie sau legi.
(2) Nicio persoană nu poate fi urmărită pentru exprimarea liberă a opiniilor sale politice şi nu poate face obiectul unei imixtiuni în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul sau proprietăţile sale ori în corespondenţă sau comunicaţii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale, dacă nu săvârşeşte vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Art. 5
Securitatea naţională se realizează în conformitate cu legile în vigoare şi cu obligaţiile asumate de România prin convenţiile şi tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului la care este parte.

Art. 6
(1) Organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sunt: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei, prin structuri interne specializate.
(2) Activitatea pentru realizarea securităţii naţionale este organizată şi coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Art. 7
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are, în domeniul securităţii naţionale, următoarele atribuţii:
a) analizează datele şi informaţiile obţinute şi evaluează starea securităţii naţionale;
b) stabileşte principalele direcţii de activitate şi aprobă măsurile generale obligatorii pentru înlăturarea ameninţărilor prevăzute în art. 3;
c) stabileşte modalităţile de valorificare a informaţiilor referitoare la securitatea naţională;
d) analizează rapoarte şi informări referitoare la modul de aplicare a legii privind securitatea naţională;
e) aprobă structurile organizatorice, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Pază;
f) aprobă cheltuielile operative destinate realizării securităţii naţionale.

 CAPITOLUL. II
Activitatea de informaţii

   
Art. 8
(1) Activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale se execută de Serviciul Român de Informaţii, organul de stat specializat în materia informaţiilor din interiorul ţării, Serviciul de Informaţii Externe, organul de stat specializat în obţinerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea naţională, şi Serviciul de Protecţie şi Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul prezenţei lor în România, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora.
(2) Organele de stat prevăzute în alin. (1) se organizează şi funcţionează potrivit legii şi se finanţează de la bugetul administraţiei centrale de stat.
(3) Activitatea organelor de stat prevăzute la alin. (1) este controlată de către Parlament.

Art. 9
(1) Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei îşi organizează structuri de informaţii cu atribuţii specifice domeniilor lor de activitate.
(2) Activitatea de informaţii a acestor organe se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentei legi şi este controlată de Parlament.

Art. 10
(1) Activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale are caracter secret de stat.
(2) Informaţiile din acest domeniu nu pot fi comunicate decât în condiţiile prezentei legi.

Art. 11
(1) Informaţii din domeniul securităţii naţionale pot fi comunicate:
a) preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, precum şi comisiilor permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două camere ale Parlamentului;
b) miniştrilor şi şefilor departamentelor din ministere, când informaţiile privesc probleme ce au legătură cu domeniile de activitate pe care le coordonează sau de care răspund;
c) prefecţilor, primarului general al Capitalei, precum şi conducătorilor consiliilor judeţene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru probleme ce vizează competenţa organelor respective;
d) organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni.
(2) Comunicarea informaţiilor se aprobă de către conducătorii organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
(3) Prevederile art. 10 privitoare la apărarea secretului de stat se aplică în mod corespunzător tuturor persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).

Art. 12
(1) Nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională, prevalându-se de accesul neîngrădit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi de libertatea de exprimare a opiniilor.
(2) Divulgarea, prin orice mijloace, de date şi informaţii secrete care pot aduce prejudicii intereselor securităţii naţionale, indiferent de modul în care au fost obţinute, este interzisă şi atrage, potrivit legii, răspunderea celor vinovaţi.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu aduc atingere libertăţii de opinie şi exprimare, dreptului persoanei de a nu fi tulburată în vreun fel pentru opiniile sale, ca şi în acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei, prin orice mijloace de exprimare, dacă aceste drepturi se exercită în conformitate cu legile României.

Art. 13
În situaţiile prevăzute la art. 3 organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot, în condiţiile legii privind organizarea şi funcţionarea acestora:
a) să solicite şi să obţină obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi sau instituţii publice, respectiv să solicite de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;
b) să consulte specialişti ori experţi;
c) să primească sesizări sau note de relaţii;
d) să fixeze unele momente operative prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori să efectueze constatări personale cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, dacă această activitate este efectuată ocazional;
e) să solicite obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceştia potrivit legii;
f) să efectueze activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale.

Art. 14
(1) Activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului se efectuează numai în situaţiile în care:
a) nu există alte posibilităţi ori sunt posibilităţi limitate pentru cunoaşterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori ameninţărilor la adresa securităţii naţionale;
b) acestea sunt necesare şi proporţionale, date fiind circumstanţele situaţiei concrete;
c) a fost obţinută autorizaţia prevăzută de lege.
(2) Activităţile specifice prevăzute la alin. (1) pot consta în:
a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă;
b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect;
c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private;
e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere;
f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în condiţiile legii.

Art. 15
(1) Propunerea de autorizare a unor activităţi specifice din cele prevăzute la art. 14 alin. (2) se formulează în scris şi trebuie să cuprindă:
a) numele şi funcţia persoanei care formulează propunerea;
b) data şi locul emiterii propunerii;
c) date sau informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor pe care se întemeiază propunerea;
d) motivaţia pentru care se impun activităţi specifice;
e) categoriile de activităţi pentru care se propune solicitarea autorizării;
f) dacă este necesară încuviinţarea pătrunderii în spaţii private pentru desfăşurarea de activităţi specifice;
g) perioada pentru care se propune solicitarea autorizării;
h) identitatea persoanei supusă măsurii, dacă aceasta este cunoscută;
i) locul unde urmează a fi executate activităţile propuse, dacă acesta este cunoscut.
(2) Propunerea se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnaţi de acesta.
(3) Dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanţă motivată, comunicând aceasta de îndată organului care a formulat-o.
(4) Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse.
(5) Solicitarea trebuie să cuprindă datele menţionate la alin. (1).
(6) Solicitarea este examinată, de urgenţă, în camera de consiliu de unul din judecătorii anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(7) În cazul în care judecătorul, examinând solicitarea, apreciază că nu sunt suficiente informaţii, solicită suplimentarea de îndată, în scris, a argumentelor prezentate.

Art. 16
În cazul solicitării prelungirii autorizării, cererea se întocmeşte potrivit art. 15, care se aplică în mod corespunzător, la care se adaugă solicitarea de prelungire a autorizării, cu prezentarea motivelor ce justifică prelungirea.

Art. 17
(1) În cazul în care judecătorul constată că solicitarea este justificată şi activităţile se impun în condiţiile art. 14 alin. (1), dispune autorizarea, prin încheiere motivată, care trebuie să cuprindă:
a) denumirea instanţei, data, ora şi locul emiterii;
b) date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor care justifică măsura;
c) activităţile specifice autorizate, dintre cele prevăzute la art. 14 alin. (2);
d) identitatea persoanei care este afectată de activităţile specifice, prin restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dacă aceasta este cunoscută;
e) organele care efectuează activităţile autorizate;
f) persoanele fizice sau juridice care au obligaţia de a acorda sprijin la executarea activităţilor autorizate;
g) precizarea locului sau a localităţilor în care se vor desfăşura activităţile autorizate, dacă acestea sunt cunoscute;
h) durata de valabilitate a autorizaţiei.
(2) Judecătorul emite, totodată, un mandat cuprinzând elementele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-h).
(3) În situaţiile în care este necesar să se autorizeze noi activităţi decât cele iniţiale, desfăşurarea acestora în alte locuri sau localităţi, dacă sunt cunoscute, ori atunci când au intervenit schimbări ale numerelor de apel, mandatul iniţial se completează în mod corespunzător, cu aplicarea procedurii prevăzute de art. 15.
(4) Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea acestora, dar nu mai mult de 6 luni. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale este de doi ani. Activităţile specifice încetează înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.

Art. 18
(1) În cazul în care judecătorul constată că cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată. Încheierea este definitivă.
(2) O nouă autorizaţie cu privire la aceeaşi persoană poate fi solicitată şi emisă numai dacă cererea se bazează pe noi date şi informaţii şi cu respectarea prevederilor art. 15-17.

Art. 19
(1) Atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de îndată.
(2) În cazul în care judecătorul apreciază că se impune continuarea activităţilor prevăzute la alin. (1), dispoziţiile art. 15-17 se aplică în mod corespunzător.
(3) Dacă judecătorul apreciază că nu se mai impune continuarea activităţilor prevăzute la alin. (1), confirmă efectuarea acestora şi păstrarea materialelor obţinute sau, după caz, dispune încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen de maximum 7 zile. O copie a procesului-verbal privind distrugerea se transmite judecătorului.

Art. 20
(1) Persoanele care solicită autorizarea, autorizează, pun în executare sau sprijină punerea în executare a autorizării beneficiază de protecţia legii şi sunt obligate să păstreze secretul asupra datelor şi informaţiilor de care iau cunoştinţă cu acest prilej şi să respecte prevederile legale privind protecţia informaţiilor clasificate.
(2) Organele care pun în executare activităţile autorizate sunt obligate să le întrerupă de îndată atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat şi să îl informeze despre aceasta pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre întreruperea activităţilor autorizate atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat.
(3) Aceleaşi organe au obligaţia să îl informeze în scris pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre rezultatul activităţilor autorizate prin mandat şi despre măsurile luate, conform legii.
(4) Procedura de autorizare a activităţilor specifice, precum şi desfăşurarea activităţilor autorizate se fac cu respectarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Art. 21
(1) Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora.
(2) În cazul în care datele şi informaţiile rezultate din activităţile autorizate nu sunt suficiente pentru sesizarea organelor de urmărire penală şi nici nu justifică desfăşurarea în continuare de activităţi de informaţii cu privire la acea persoană, din dispoziţia conducătorului organului de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se dispune notificarea persoanei ale cărei drepturi sau libertăţi au fost afectate prin activităţile autorizate, cu privire la activităţile desfăşurate faţă de aceasta şi perioadele în care s-au desfăşurat.
(3) Notificarea prevăzută la alin. (2) nu se va face dacă:
a) ar putea conduce la periclitarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, prin dezvăluirea unor surse ale acestora, inclusiv ale serviciilor de securitate şi informaţii ale altor state;
b) ar putea afecta apărarea securităţii naţionale;
c) ar putea aduce atingere drepturilor şi libertăţilor unor terţe persoane;
d) ar putea duce la deconspirarea metodelor şi mijloacelor, inclusiv a tehnicilor speciale de investigare concrete, utilizate în cazul respectiv de organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Art. 22
Orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sau libertăţile sale fundamentale ca urmare a activităţilor specifice culegerii de informaţii efectuate de organele de informaţii sau de cele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se poate adresa, potrivit legii, comisiilor parlamentare sau organelor judiciare, astfel:
a) comisiilor însărcinate să exercite control parlamentar, potrivit legilor de organizare şi funcţionare a organelor de informaţii sau a celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale;
b) instanţei de judecată, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
c) instanţelor judecătoreşti, pentru repararea daunelor materiale şi morale suferite, potrivit legii civile;
d) organelor judiciare, prin formularea de plângeri şi căi de atac potrivit Codului de procedură penală;
e) altor comisii sau organe judiciare, potrivit procedurilor reglementate de legi speciale.

Art. 23
(1) Mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare securităţii naţionale nu trebuie să lezeze, în niciun fel, drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor ori să îi supună la îngrădiri ilegale.
(2) Orice persoană este protejată prin lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri. Cei vinovaţi de iniţierea, transmiterea ori executarea unor asemenea măsuri fără temei legal, precum şi de aplicarea abuzivă a măsurilor de prevenire, descoperire sau contracarare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale răspund civil, administrativ sau penal, după caz.
(3) Cetăţeanul care se consideră lezat în drepturile sau libertăţile sale prin folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) poate sesiza oricare din comisiile permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două camere ale Parlamentului.

 

CAPITOLUL. III
Obligaţiile şi răspunderile organelor de stat, organizaţiilor publice sau private


Art. 24
În scopul realizării securităţii naţionale, ministerele, toate celelalte organe ale statului, organizaţiile din sectoarele public sau privat au, potrivit legii, următoarele îndatoriri:
a) să acorde sprijinul necesar la cererea organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi să permită accesul acestora la datele deţinute, care pot furniza informaţii privitoare la securitatea naţională;
b) să ia măsurile necesare pentru aplicarea legii privind securitatea naţională în domeniile în care îşi desfăşoară activitatea sau în problemele de care se ocupă;
c) să solicite sprijinul organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru realizarea măsurilor necesare înfăptuirii securităţii naţionale în domeniul lor de activitate.

Art. 25
(1) Organele şi organizaţiile deţinătoare de secrete de stat, în conformitate cu prevederile legii speciale, sau a căror activitate poate fi vizată prin acţiunile considerate, potrivit art. 3, ca ameninţări la adresa securităţii naţionale, vor întocmi programe proprii de prevenire a scurgerii de informaţii cu caracter secret, care sunt supuse avizării de specialitate Serviciului Român de Informaţii.
(2) Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 24 şi în alin. (1) al prezentului articol revine, potrivit legii, conducătorului organului sau organizaţiei respective.
(3) Sunt exceptate de la avizarea de specialitate prevăzută în alin. (1) programele proprii de prevenire a scurgerii de informaţii cu caracter secret ale Parlamentului României, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei.

CAPITOLUL. IV
Sancţiuni


Art. 26
(1) Desfăşurarea, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de informaţii supuse autorizării în condiţiile prezentei legi sau cu depăşirea autorizării acordate se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului care divulgă, refuză sau împiedică, în orice mod, ducerea la îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile prezentei legi.
(3) Tentativa se pedepseşte.

Art. 27
(1) Informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia persoanelor, cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor necesare securităţii naţionale, nu pot fi făcute publice.
(2) Divulgarea sau folosirea, fără drept, de către angajaţii serviciilor de informaţii a datelor prevăzute la alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(3) Tentativa se pedepseşte.

 

CAPITOLUL. V
Dispoziţii finale

Art. 28
Documentele organelor de informaţii şi ale celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se păstrează în arhivele acestora şi nu pot fi consultate decât în condiţiile legii.

Art. 29
(1) Personalul Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Pază se compune din cadre militare permanente şi salariaţi civili.
(2) Cadrele militare ale organelor prevăzute în alin. (1) au drepturile şi obligaţiile prevăzute pentru militarii armatei române.
(3) Salariaţilor civili le sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii şi celelalte norme legale referitoare la drepturile şi obligaţiile acestora.

Art. 30
Personalul prevăzut în art. 29 alin. (1), care îndeplineşte atribuţii operative, desfăşoară activităţi ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Art. 31
(1) Salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale nu pot face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic ori secret şi nu pot fi folosiţi în scopuri politice.
(2) Nu pot activa în serviciile de informaţii persoanele care au fost găsite vinovate pentru acţiuni îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Art. 32
Salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale au obligaţia păstrării secretului de stat şi profesional, inclusiv după părăsirea, în orice mod, a serviciului.

Art. 33
Persoanele prevăzute la art. 32, chemate ca martori în faţa organelor judiciare, pot face depoziţii cu privire la faptele şi împrejurările ce privesc securitatea naţională, de care au luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, numai cu încuviinţarea scrisă a şefului organului din care fac parte.

Art. 34
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţie contrară se abrogă.