Comunicat de presă - 21.01.2009

 

SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE

PRECIZĂRI

În vederea clarificării afirmaţiilor făcute de domnul Claudiu Săftoiu în cadrul unor emisiuni televizate transmise în data de 20.01.2009, facem următoarele precizări:

Potrivit prevederilor Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, activitatea SIE este controlată de către:
    -  CSAT, în faţa căruia directorul SIE prezintă rapoarte anuale sau ori de câte ori se impune;
    -  Parlamentul României, prin intermediul Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Obiectivul major urmărit de către Comisie este, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 44/1998, verificarea modului în care instituţia respectă Constituţia şi legile statului român.

În virtutea obligaţiei ce incumbă Serviciului, în cursul anilor 2007 şi 2008, urmare a unor afirmaţii grave ale unor persoane aflate, la acel moment, în funcţii de înaltă demnitate publică, SIE a răspuns tuturor solicitărilor adresate atât de Comisia SIE cât şi de Comisia comună parlamentară de anchetă abilitată să verifice informaţiile furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor, referitoare la suspiciunea de încălcare a normelor legale în materia interceptării comunicaţiilor telefonice. Precizăm că, în cursul anului 2007, comisiile parlamentare au derulat trei acţiuni de control pe această temă la sediul SIE (în lunile martie, aprilie şi octombrie), dintre care două inclusiv în spaţiile tehnice.

Astfel, controlul comisiilor a constat în:
    -  Audierea cadrelor SIE nominalizate de comisii;
    -  Verificarea legalităţii tuturor actelor procedurale pe baza cărora s-au obţinut şi s-au pus în executare autorizaţiile de interceptare;
    -  Verificarea la faţa locului a dotării tehnice şi a modului concret în care SIE primeşte rezultatul interceptării.

Concluziile verificărilor efectuate de aceste Comisii, exprimate public sau transmise Serviciului, evidenţiază faptul că SIE a respectat integral dispoziţiile legilor române în materie. Totodată, s-a constatat că SIE nu efectuează activităţi de interceptare a comunicaţiilor, ci doar de valorificare prin înregistrare a rezultatului interceptării realizate de autoritatea naţională competentă, exclusiv în cazuri de siguranţă naţională.

După cum am afirmat în repetate rânduri, inclusiv cu ocazia ultimei întâlniri cu Comisia SIE din decembrie 2008, SIE respectă cu stricteţe Constituţia României şi reglementările legale ce-i guvernează activitatea.

________________

BIROUL DE RELAŢII PUBLICE AL SERVICIULUI DE INFORMAŢII EXTERNE

Difuzat la 21 ianuarie 2009

 

Înapoi